7 lucruri pe care să le faci înainte de o dietă

O cură de slăbire perfect adaptată nevoilor tale nu este de ajuns. Ai nevoie şi de o motivaţie puternică, de ajutor şi organizare, lucruri de care trebuie să te ocupi înainte de a începe dieta propriu-zisă.

7 lucruri pe care să le faci înainte de o dietă

1. CUMPĂRĂ-ŢI UN CÂNTAR
 
Majoritatea oamenilor îţi vor spune că nu trebuie să te cântăreşti prea des fiindcă rişti să te împiedici în cifre. Dar dacă nu te cântăreşti cum vei şti ce progrese ai făcut? Înarmează-te cu un cântar electronic foarte precis, care indică şi sutele de grame. Astfel, îţi vei da seama chiar dacă ai slăbit numai jumătate de kilogram, iar asta îţi va da o motivaţie în plus.
 
2. LIPEŞTE-ŢI FOTOGRAFII PE FRIGIDER
 
Dacă vrei să revii la greutatea „din tinereţe”, caută o poză cu tine din acea perioadă şi lipeşte-o pe frigider alături de una mai recentă. Diferenţa dintre cum ai arătat şi cum arăţi te va motiva când te îndrepţi către frigider cu gânduri necurate.
 
Pe parcursul dietei poţi să-ţi faci poze în care să se vadă progresele făcute, urmând să le prinzi şi pe acestea lângă celalalte.
 
3. OBIŞNUIEŞTE-TE CU MÂNCAREA „DE REGIM”
 
Supele şi salatele sunt cel mai bun aliat al tău în lupta cu kilogramele. Dar dacă nu eşti genul care să poftească la o salată sau o supă probabil că îţi va fi greu în primele săptămâni de cură. Aşa că începe să te obişnuieşti încă de pe acum, experimentând diverse reţete. Dieta e mult mai uşoară când mănânci ceva ce îţi place.
 
4. FĂ-ŢI UN PLAN
 
Dacă nu reuşeşti să plănuieşti e ca şi cum ai plănui să nu reuşeşti. Gândeşte-te încă de pe acum la situaţiile în care tinzi să mănânci lucruri interzise şi găseşte strategii pentru a-ţi păcăli apetitul. Dacă faci excese la prânz, când foamea te împinge către patiseria de la colţ, înseamnă că vei avea nevoie de un pacheţel în fiecare zi. Ce ai putea să pui în el? Dacă goleşti frigiderul în fiecare seară înseamnă că va trebui să mănânci mai mult pe parcursul zilei. Fă-ţi câte un plan pentru fiecare situaţie în care ai putea să calci strâmb.
 
5. ANUNŢĂ-ŢI APROPIAŢII
 
Dacă obişnuieşti să mănânci mult când eşti în compania unor prieteni înfometaţi, e clar că va trebui să-i anunţi în legătură cu planurile tale. Spune-le că eşti foarte hotărâtă să slăbeşti şi că ai nevoie de ajutorul lor. Astfel nu te vor mai invita nici măcar în glumă la o prăjitură uriaşă. Şi cine ştie, poate mai convingi pe cineva să ţi se alăture. Dieta în doi este mai eficientă şi mai uşor de ţinut.
 
6. UMPLE FRIGIDERUL
 
Ca să slăbeşti nu trebuie să goleşti frigiderul, ci să-l umpli, dar cu alimente sănătoase: legume, fructe, iaurturi, seminţe şi nuci. Astfel, când simţi nevoia să ronţăi ceva ai la dispoziţie mai multe variante sănătoase şi cu puţine calorii.
 
7. STABILEŞTE-ŢI UN SCOP REALIST
 
Dacă nu vrei să te bazezi pe cântar, atunci alege-ţi o pereche de pantaloni mai vechi în care ai vrea să intri iar sau o rochie în care ai vrea să arăţi mai bine. Oricare ar fi scopul tău, ai grijă să fie realist. Dacă îţi propui să slăbeşti cinci kilograme într-o săptămână e clar că vei fi dezamăgită şi vei renunţa rapid la dietă. Cinci kilograme într-o lună sună mult mai uşor şi mai realist. Iar dacă mergi pe varianta cu probatul hainelor, nu te aştepta să te încapă jeanşii din liceu dacă de atunci au trecut 20 de ani şi trei naşteri.

Descoperă pe Unica.ro tot ceea ce trebuie să ştii despre sănătatea ta!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Pasca traditionala cu branza dulce

Pasca traditionala cu branza dulce

Reteta de pasca traditionala cu branza dulce este cu adevarat o incantare. Cu un gust bogat și cremos, branza dulce imbinata...

Pasca traditionala cu branza dulce
Pesto de leurda – reteta simpla, rapida si delicioasa, explicata pas cu pas

Pesto de leurda – reteta simpla, rapida si delicioasa, explicata pas cu pas

Incearca cea mai simpla si delicioasa reteta de pesto de leurda, explicata pas cu pas! Preparat in doar cateva minute, acest...

Pesto de leurda – reteta simpla, rapida si delicioasa, explicata pas cu pas
Drob de miel – reteta traditionala pas cu pas pentru un preparat autentic si delicios de Paste

Drob de miel – reteta traditionala pas cu pas pentru un preparat autentic si delicios de Paste

Incearca reteta traditionala de drob de miel, perfecta pentru masa de Paste! Preparat cu organe fragede, verdeata proaspata...

Drob de miel – reteta traditionala pas cu pas pentru un preparat autentic si delicios de Paste
Parteneri
Desert pasca cu branza si ciocolata
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Nectar de caise
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
Tort cu ciocolata si caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise