Unora le place prazzul

Se stie, fara a avea date exacte, ca asirienii, chinezii, fenicienii si egiptenii consumau cu incantare aceasta leguma.

Insemnarile, desenele sau legendele ramase, in care se pomeneste prazul, nu povestesc nimic despre cum au ajuns sa manince prima oara. Este precizat in Cartea Numerelor din Biblie ca in momentul exodului in Egipt, evreilor le era dor de trei mancaruri de acasa: castraveti, pepeni si ... praz.

Faraonul Keops le oferea soldatilor lui cei mai de pret legaturi de praz drept recompensa. De la egipteni a ajuns prazul la romani si la greci. Hipocrate, parintele medicinei, recomanda prazul pentru sangerarile nazale.

“Porrofagii”

Druizii, care reprezentau preotii, doctorii, poetii si, eventual, cantaretii vechilor celti, au marit faima prazului, sustinand ca el avea multe proprietati medicinale. Era privit ca un mare leac impotriva racelii, durerilor de nastere. Era folosit ca ingredient magic impotriva ranilor din razboi sau impotriva fulgerelor. Era, de asemenea, “instrumentul” esential pentru ghicirea viitorului si pentru alungarea spiritelor rele. Se spunea, de asemenea, ca avea si o intrebuintare asemanatoare cu cea a usturoiului la noi in tara, in noptile magice, pus sub perna ajuta tinerele fecioare sa-si viseze alesul.

“Praz” la ureche

La inceputul Evului Mediu, din cauza productiilor alimentare limitate, a fost pretuit numai de nobilii instariti. Dupa aceea, prazul, a devenit mancarea de baza a taranilor europeni, adusa de cruciati din Imperiul Bizantin. Forma cea mai populara in care a fost cunoscut a fost o tocanita insotita de cereale, unt si branza. Mancare era facuta, in momentul in care lipsea carnea.

In America a ajuns mai tarziu, cam la inceputul secolului 18, dar dupa nici un secol, un bucatar al celebrului hotel Carlton Ritz, inventase ce mai celebra reteta cu praz: crème Vichyssoise. Este o supa din praz si cartofi, in care se foloseste laptele pentru a o manca rece, in forma ei cea mai gustoasa.

Super praz

Prazul este bogat in pro-vitamina A si in vitaminele C si E, care au efect protector anti-oxidant. Studiile oamenilor de stiinta au aratat ca poate preveni aparitia anumitor cancere. Prezenta glucidelor si a unui raport de potasiu si sodiu ridicat, ii confera proprietati diuretice. Numarul mic de calorii si prezenta mineralelor si a vitaminelor contribuie la nevoile organismului pentru anumite micro-elemente, fara a provoca un exces de energie, cum fac alte alimente ce au un continut asemanator.

Are foarte multe intrebuintari nebanuite de cei din afara lumei medicilor: distruge parazitii intestinali, este antiseptic, antispasmodic, antiasmatic, expectorant (deci te ajuta la racelile cu tuse), stimulant si tonic (iti da energiefara sa exagereze), calmeaza intepaturile de albine sau de alte insecte, vasodilator, ajuta la curatarea bilei, ajuta la eliminarea perspiratiei, reduce febra, ajuta stomacul sa digere mai bine, ajuta la scaderea colesterolului.... si cine stie cate alte utilizari vom mai descoperi in viitor.

La praz inainte!

Cand alegeti firele de praz trebuie sa fiti atenti sa fie ferme si fine, fara pete, cu frunzele proaspete. Capatul rotuntit al bulbului poate insemna ca leguma este prea matura, cautati capatul bulbului cat mai plat. Grosimea lui nu ajuta la stabilirea fragezimii lui, in schimb cu cat este mai subtire, cu atat va avea mai mult aroma.

Inainte de a le pune in frigider taiati orice frunza mai vesteda. Nu le spalati si nu taiati in regiunea alba a legumei. Prazul raspandeste un miros care poate fi absorbit de celelalte alimente. Este recomandabil sa-l pastrati intr-o punga, usor stransa in jurul lui, care retine mirosul si umezeala. Se pastreaza pana la o saptamana, in sertarul de legume al frigiderului.

Prazul se poate pastra, de asemenea, si in congelator. In acest caz, trebuie oparit cateva minute in apa clocotita, apoi trecut prin apa rece, lasat sa se scurga si pus intr-o punga.

Daca este gatit, prazul trebuie acoperit si pastrat la frigider. Este recomandabil sa-l consumati in maximum doua zile de la gatire.

Din aceasta planta se pot manca florile, frunzele si, cel mai des, radacina. Atat frunzele cat si radacina sa mananca fie crude, fie gatite. Crude sunt foarte populare in salate sau pentru aroma, iar gatite sunt folosite pentru ghivece, supe, etc. Florile se maninca numai crude si se folosesc ca un aromant. Sunt mai uscate si au un gust mult mai puternic decat alti membri din aceeasi familie, dar unii bucatari le prefera exact pentru acest gust mai “salbatic”.

Acum este alegerea dvs. ce hotariti sa folositi si cum...