Grecii au numeroase sosuri pe care le combina in fel si chip cu mancare, cum ar fi tzatziki (iaurt, castraveti, usturoi), melitzanosalata (salata de vinete) sau fava (piure cremos de mazare). Dar sa nu uitam nici de minunata taramasalata, o salata de icre de peste, pe baza de paine sau de cartofi. Se serveste cu putin ulei de masline si cu suc de lamaie!
Grecii cultiva
masline de milenii intregi. Legenda spune ca primul maslin a fost adus in Grecia de zeita Atena. Astazi, maslinele sunt nelipsite de pe mesele grecilor, iar uleiul facut din acestea este folosit in majoritatea mancarurilor. De asemenea, nu uitati ca multe taverne isi fac propriile uleiuri, deci nu ar fi rau sa le incercati!
In toate gospodariile grecesti se mananca dolmades, o varianta a sarmalelor noastre rulate in frunza de vita de vie. In general, dolmades se servesc cu orez inauntru, dar exista si variante cu carne.
Musacaua este intalnita in toate zonele mediteranene si balcanice, dar in Grecia este considerata mancare nationala. Contine vinete, carne tocata, piure de rosii, ceapa, usturoi, condimente precum scortisoara sau ienibaharul, cartofi si un topping de branza si bechamel.
Grecii sunt maestrii ai carnii pe gratar sau la rotisor. Fast food-ul preferat al grecilor este
souvlaki, atat in varianta
gyros (rulat in pita), cat si pe frigare, servit alaturi de rosii, ceapa si mult tzatziki. La taverne, indreptati-va atentia catre carnea de miel, de porc sau chiar de ied.
Nu in ultimul rand, incercati sa va indreptati si catre localurile de pe malul marii, unde se servesc pesti si calamari proaspat luati din Marea Mediterana sau din Marea Egee. Grecii sunt mari fani ai
caracatitei, fie ea la gratar sau marinata!
Desi vom fi tentati sa consumam foarte multa carne, trebuie sa stim ca Grecia este celebra si pentru branzeturile proaspete. Intrebati in piete de branza feta tinuta in butoaie mari. Este cremoasa si delicioasa, si total diferita de ce gasim in supermarket-urile noastre!
Grecii isi iubesc si dulciurile, care sunt de multe ori bazate pe ulei de masline, miere si foietaj. Puteti opta pentru baclavaua clasica sau pentru galaktoboureko, umpluta la mijloc cu o crema delicioasa!
Comentarii