Heston Blumenthal reinventează Bucătăria Britanică

Poate unul dintre cei mai cunoscuţi şi prolifici bucătari britanici, Heston Blumenthal s-a îndrăgostit de bucătărie încă din adolescenţă.

Heston Blumenthal reinventează Bucătăria Britanică

Totul a început când părinţii lui l-au dus la masă la un restaurant de trei stele din Franţa: Heston a fost vrăjit de mâncare, de felul în care arăta aceasta şi de peisajul magic din Provence. De aici singurul drum a fost în sus.

 

Înainte să devină cunoscut, Heston şi-a luat în serios pasiunea şi a făcut sacrificii pentru asta: a lucrat la un xerox şi a fost recuperator de datorii doar ca să îşi permită să studieze Bucătăria Franceză şi a petrecut două săptămâni în Ţara lui Voltaire ca să se perfecţioneze.

 

În anul 1995 a cumpărat în localitatea Bray din Marea Britanie un pub vechi de 450 de ani pe care l-a renovat şi transformat în restaurantul The Fat Duck (Raţa Grasă). În scurt timp a primit prestigioasa stea Michelin, (prima dintr-o serie de 3 câte numără în momentul de faţă restaurantul) iar Heston a început să se concentreze pe reţetele şi mâncarea britanică.

 

Una dintre cele mai cunoscute volume scrise de el se numeşte „O nouă perspectivă asupra gătitului” şi prezintă reţete britanice clasice reinventate. Ideile lui au schimbat o felie de pâinea prăjită cu brânză dintr-o gustare banală, într-un deliciu, iar show-urile lui de televiziune de la Discovery Science sau BBC au fost urmărite de milioane de oameni.

 

Este unul dintre pilonii „Gastronomiei Moleculare”, o metodă de gătit care foloseşte ingrediente în funcţie de compatibilitatea lor chimică. În 2004 şi-a deschis chiar propria „bucătărie - laborator” şi a primit multiple premii pentru descoperirile sale culinare.

 

Astăzi Heston Blumenthal are o carieră de peste 20 de ani şi este extrem de popular în rândul englezilor. Şi-a mai deschis un restaurant în Londra şi are un nou show de televiziune pe Channel 4. Lucrează împreună cu alţi bucătari de renume la o carte nouă şi schimbă în continuare faţa Bucătăriei Mondiale.

 

Nu am putut rezista să nu vă pregătim o reţetă semnată de celebrul bucătar: Sos de ciocolată şi cafea!

 

Ingrediente:

-340gr zahăr
-570 ml de apă
-40 de boabe de cafea
-180gr cacao
-60gr ciocolată amară
-Un pic de sare

 

Metodă de preparare:

1.Într-o tigaie la foc mediu se pune zahărul. Marginile tigăii se ung cu o pensulă cu apă rece continuu până zahărul se caramelizează (se va folosi cam jumătate din cantitatea de apă iniţială).
2.Se adaugă restul apei, cacaoa, boabele de cafea, ciocolata şi sarea.
3.Se serveşte rece.

 

Poftă bună!

Sursă imagine.

 
 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat

Incanta-ti papilele gustative cu aceasta reteta usoara si delicioasa de prajitura de post cu mere si nuci. Fara ingrediente...

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat
Chiftelute din carne de miel cu cartofi, rucola si sos de iaurt cu menta
Mancaruri cu carne

Chiftelute din carne de miel cu cartofi, rucola si sos de iaurt cu menta

Carnea se curata de pielite si se toaca la robotul de bucatarie.

Chiftelute din carne de miel cu cartofi, rucola si sos de iaurt cu menta
Salata de primavara cu oua

Salata de primavara cu oua

Reteta de salata de primavara cu oua. Salata de primavara cu oua, spanac tanar, salata creata si loboda. Retete de salate....

Salata de primavara cu oua
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă. De ce ingrediente ai nevoie... citeste mai mult
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
Parteneri
Desert pasca cu branza si ciocolata
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Nectar de caise
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
Tort cu ciocolata si caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise