Bangkok, mon amour - partea 5

Bine ati venit in ASIA CAFE! Aici, Radu Popovici, expertul nostru in ale bucatariei asiatice, ne va povesti incepand cu aceasta saptamana din experientele sale gastronomice din indeparatata Asie.

Bangkok, mon amour - partea 5

Dragoste mare, fratilor!

Pariez ca va spuneti deja: “Mai, frate, da’ mare amor intre asta si Bangkok, a ajuns deja la partea 5 si nu da semne ca s-ar opri”. Intr-adevar, Bangkok este pentru mine un oras de referinta, iar Thailanda este o tara pe care o admir cu cea mai mare sinceritate. Nu in ultimul rand datorita extraordinarei sale bucatarii.

Va povestisem mai inainte ca am gasit la Paris pestera cu comori (culinare) a lui Ali Baba. In cartierul chinezesc, la Bangkok, am gasit tezaurul de la Fort Knox! Nu doar mai bogat si mai divers, desi n-as fi crezut ca se poate, dar si mult mai “business oriented”!

Chinatown din Bangkok este intruchiparea perfecta a unui cartier chinezesc: incredibil de aglomerat, murdar si zgomotos, si de-a dreptul exotic in exotismul Bangkok-ului. Stradute late de 4 metri, bordate pe ambele parti cu tarabe, iar printre ele isi faceau loc biciclete, tuk-tuk-uri, taxiuri si mii de pietoni. Parea imposibil sa aiba loc cu totii acolo, concomitent, si totusi se circula… greu, dar fara claxoane si injuraturi. Toti erau atat de calmi, incat mi se parea extrem de ciudat ca la Bucuresti lumea se ia la harta din motive mult mai putin intemeiate. Si la Bangkok, ca si in alte orase, cartierul chinezesc este locuit de chinezi. Chinezii vorbesc incontinuu, vand, pertracteaza, se tocmesc, fumeaza, bau, mananca, pariaza, se roaga si, din nou vorbesc, vand etc. Este un adevarat Babilon care ofera spre vanzare nu doar marfa de tot felul, ci si imagini si impresii. Nu vreau sa mai aduc vorba despre oferta incredibila din domeniul alimentar, ce am povestit despre pietele thailandeze ramane valabil si aici. Vreau sa va povestesc doar despre un singur loc din Chinatown: magazinul de coloniale al lui Nguan Soon.

Nguan Soon este o tanara doamna. Dupa nume as spune ca este mai degraba vietnameza decat chinezoaica, sau thailandeza. Dar acest lucru are mai putina importanta. Plinuta pentru un locuitor al Thailandei, dar imbracata curat si cochet (ceea ce nu se poate spune despre multi dintre cei traitori in Chinatown), doamna in chestiune este o adevarata femeie de afaceri. Magazinul sau vinde mii de produse. Am cheltuit acolo, in jumatate de ora, peste 300 de dolari pentru ingrediente cu care am umplut, literalmente o valiza intreaga.

Ce vreau sa spun cu asta? Trecand peste pasiunea (sau obsesia) mea pentru bucataria asiatica, vreau sa spun ca oferta magazinului era incredibil de variata, ca ingredientele erau foarte ieftine si ca a trebuit sa-mi mai cumpar o valiza. Ce am cumparat? Paste de curry (galben, rosu, verde, Masaman, Panaeng), pasta de creveti, creveti uscati, taitei de celofan (din fasole soia), ciuperci shiitake si urechi-de-lemn, seminte de busuioc (thailandezii le folosesc ca ingrosator de sos), seminte de telina, boabe de mustar negru, ardei iuti thailandezi uscati, piper de Sichuan, lemongrass uscat, pasta de tamarin si alte zeci de chestii despre care auzisem, citisem, dar nu le folosisem inca. Lucruri pe care eram curios sa le incerc, pe care vroiam sa le descifrez. Inca lucrez si acum, la acea valiza, la 2 luni de la intoarcere…

Nguan Soon mai avea un magazin. Mult mai scump, cu ingrediente altfel ambalate si situat nu in aglomeratia zgomotoasa si mirositoare din Chinatown, ci in inima celui mai mare complex comercial din Asia (si cred ca si din lume): Siam Paragon. Inchipuiti-va sase etaje, fiecare cu o suprafata de 8 hectare. Mii de magazine, cel mai mare acvariu din Asia (la subsol), sali de teatru, expozitii de arta, librarii imense. Probabil s-ar putea scrie o carte despre acest magazin… sau mai multe.

Parterul era numit Gourmet Market. Dupa nume cred ca va dati seama ce era acolo. Oricum va spun si eu: cel mai mare supermarket in care am pus vreodata piciorul, inconjurat de vreo 30 de restaurante si de multe alte mici magazinase culinare. Unul dintre ele, foarte chic, este al doamnei Nguan Soon. Aici vinde, din nou, sute de produse… nu le mai enumar. Vreau sa amintesc doar de o serie de produse inexistente in magazinul din Chinatown: inghetata. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut inghetata de lemongrass, de ghimbir, de scortisoara, de limeta kafir, de tamarind! Nu mai vorbesc de alte arome, mai banale: banane, mango, fructul pasiunii etc. Nu ma omor dupa inghetata, dar am cumparat trei feluri si va jur ca era absolut minunata. Aroma era incredibila (folosesc oare a treia oara adjectivul asta?), reala, proaspata, reala, delicioasa, reala, minunata si reala. Am zis de prea multe ori “reala”? Bine am facut pentru ca aromele erau formidabile! Nu ca cele de pe la noi, adica aromEEEEE, din alea cu multe E-uri.

Trebuie sa ma opresc. Imi propusesem sa scriu doar cateva randuri si mi-a iesit ditamai postul. Sper sa va fi transmis macar a mia parte din placerea pe care am simtit-o eu fiind acolo si amintindu-mi aici. Ma simt departe de Bangkok, dar si foarte aproape. Ca si cum nici n-as fi fost… ca si cum nu m-as fi intors.

Radu este un iubitor al civilizatiei si artelor culinare asiatice, absolvind cursuri de gastronomie la Bangkok (Thailanda) si Pnom Penh (Cambodgia).

El a tradus volume culinare pentru Reader's Digest, are rubrici in diverse reviste si este realizatorul a doua emisiuni culinare pe postul Brava TV.

De asemenea, va recomandam blogul lui, reteteleluiradu.ro precum si site-ul condimenteweb.ro realizat de dansul, o adevarata enciclopedie a tuturor tipurilor de condimente.

Va asteptam intrebarile si feedbackul!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Cozonac cu nuca si migdale

Cozonac cu nuca si migdale

Cozonac cu nuca si migdale
Reteta de biscuiti crapati cu ciocolata sau chocolate crinkles. Deliciu ciocolatos si usor de preparat

Reteta de biscuiti crapati cu ciocolata sau chocolate crinkles. Deliciu ciocolatos si usor de preparat

Descopera reteta simpla de biscuiti crapati cu ciocolata sau chocolate crinkles. Un deliciu ciocolatos, cu o textura moale in...

Reteta de biscuiti crapati cu ciocolata sau chocolate crinkles. Deliciu ciocolatos si usor de preparat
Kaiser de casa. Reteta simpla de piept de porc fiert cu coji de ceapa rosie

Kaiser de casa. Reteta simpla de piept de porc fiert cu coji de ceapa rosie

Kaiser de casa. Reteta simpla de piept de porc fiert cu coji de ceapa rosie. Un mezel natural de casa fara afumare, extrem de...

Kaiser de casa. Reteta simpla de piept de porc fiert cu coji de ceapa rosie
Parteneri
Desert pasca cu branza si ciocolata
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Nectar de caise
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
Tort cu ciocolata si caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise