Autor: Monica_Horoiu (Chef de cuisine)   
Reteta postata pe: 10 iulie 2019

Ingrediente
2 vinete,, sare, piper, boia de ardei, dolma (un condiment turcesc care miroase demential de bine), ulei de măsline,, usturoi 5-6 cătei,, patrunjel verde

Dificultate: Medie Timp: 1h 5 min

9 voturi

Mod de preparare

Spălăm vinetele și le tăiem în jumatate, pe lungime.



Le crestăm și le frecăm bine cu sare.



Tăiem usturoiul felii subțiri pe care le introducem printre crestături.



Amestecăm uleiul de măsline cu boiaua de ardei și piperul și-l turnăm peste vinete, având grijă, să intre prin toate tăieturile. (vinetele sunt ca un buretel, absorb foarte mult ulei)



Dam tava la cuptor pentru aproximativ 45-50 de minute, stropind între timp vinetele cu uleiul din tava.



Noi am servit vinetele cu sos de smântână și usturoi, presărate cu pătrunjel proaspăt.



Merg foarte bine si ca garnitură, dar și ca fel principal.
Daca ti-a placut reteta noastra "Vinete cu usturoi la cuptor" nu uita sa-i faci un review
Alte retete
din Retete vegetariene
Dovlecel gratinat cu usturoi

Dovlecel gratinat cu usturoi

Se spala dovleceii si se taie bastonase de 5-6 cm lungime, apoi se condimenteaza cu cimbru si condimente

15 voturi    12 comentarii
25 min
Retete vegetariene
Ciulama de ciuperci

Ciulama de ciuperci

Va place ciulamaua? Mie da…de orice soi! dar n-am mai pregatit-o de ani de zile, in special

0 voturi    3 comentarii
30 min
Retete vegetariene

Recomandari pentru tine si casa ta

PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

  • 2 comentarii

  • Monica_Horoiu

    Monica_Horoiu (Chef de cuisine) , 14 octombrie 2019

    MM , multumesc de atenționare . Mi-a scapat . Dolma se foloseste in acelasi timp cu restul condimentelor .

  • MM , 04 octombrie 2019

    Unde/când se foloseste dolma in preparare? Apare doar la ingrediente.

Dificultate

Medie

Timp

1h 5 min

9 voturi

Ingrediente

  • 2 vinete,
  • sare
  • piper
  • boia de ardei
  • dolma (un condiment turcesc care miroase demential de bine)
  • ulei de măsline,
  • usturoi 5-6 cătei,
  • patrunjel verde

Raporteaza reteta

Retete
de Monica_Horoiu
Tarta cu mazare

Tarta cu mazare

Preparare: Aluatul. Cernem faina intr-un castron si adaugam untul taiat cubulete. Presaram sarea

4 voturi    5 comentarii
50 min
Aperitive
Curcan umplut, la cuptor cu lemne

Curcan umplut, la cuptor cu lemne

Preparare: Intr-un vas mare (in care sa incapa curcanul) am pregatit marinata din toate ingredientele

10 voturi    3 comentarii
4h 15 min
Mancaruri cu carne
Prajitura cu visine si cirese amare

Prajitura cu visine si cirese amare

Spalam fructele si le scoatem samburii si le stropim cu zeama de lamanie. Intr-un vas punem

1 vot    0 comentarii
45 min
Dulciuri diverse

Monica_Horoiu (Chef de cuisine)

MM , multumesc de atenționare . Mi-a scapat . Dolma se foloseste in acelasi timp cu restul condimentelor .

Adauga reteta
Adauga articol
Retete

din Retete vegetariene

Rondele de vinete la cuptor Rondele de vinete la cuptor

Se alege o vanata mare si se taie tot cu coaja in discuri rotunde aproximativ de 1.5 cm grosime. Luam un cutit, in fiecare bucata de

0 voturi    0 comentarii
1h 10 min
Aperitive
Mancarica de gogosari putin picanta-reteta de post Mancarica de gogosari putin picanta-reteta de post

Se coc gogosarii intr-un ceaun de tuci in ulei, se pun intr-un vas cu capac si se presoara cu sare, asa se vor curata usor de pielite.

0 voturi    0 comentarii
1h 10 min
Mancaruri cu legume si zarzavaturi
Tocanita din ghebe