Am umplut pe trei sferturi o cratiță mai mărișoară (cam de 1,5kg) cu apă, am adăugat o lingură de sare și am pus-o la fiert pentru paste. În timpul ăsta am tocat mărunt usturoiul, fileurile de anșoa, măslinele și caperele și le-am pus să se călească cam 1-2 minute într-o tigaie încinsă în care am turnat uleiul de măsline. Am adăugat păstrăvul afumat și tonul, vinul și zeama de lămâie, le-am amestecat și am dat focul puțin mai tare, să se evapore alcoolul din vin, apoi le-am dat la o parte de pe foc până au fost gata și pastele.
Când apa a început să bulbucească am pus pastele la fiert, fix 6 minute. Am pus la loc pe foc tigaia cu sosul de pește, am pus pastele pe care le-am luat cu o paletă, să nu torn toată apa (și nu, n-am aruncat apa în care au fiert pastele, pentru că mai aveam nevoie de ea), am adăugat sarea și piperul și am mai pus din apa în care au fiert pastele cam 3-4 linguri. Le-am amestecat pe toate bine, să se prindă unele de altele, cam 2 minute. Nu vă fie teamă să mai adăugați puțină apă din cea în care au fiert pastele dacă vi se pare că nu este suficient sos. Pastele trebuie să aibă sos de ajuns, nu trebuie să fie uscate, că nu-s bune. Pe măsură ce stau, ele mai absorb din sos, de aceea capătă aspectul acela uscat, așa că și mai bine ar fi să fie servite imediat. Am pus pastele în farfurie și am ras puțin parmezan. Și da, le-am servit imediat, n-am mai stat degeaba.
Cam asta a fost tot. Bune rău de tot pastele astea cu pește. Dacă nu mă credeți, întrebați-o pe Ralu, ea știe :P.
Data viitoare mă gândesc să încerc și niște paste dulci, hmmmm, n-am mai mâncat de-o veșnicie. Mai studiez problema ;). Până atunci ...
Poftă bună!
Reteta pregatita de Mariana @www.mariana-kitchening.blogspot.ro/ cu paste oferite de Hutton.
Reteta de pasca traditionala cu branza dulce este cu adevarat o incantare. Cu un gust bogat și cremos, branza dulce imbinata...
Pasca traditionala cu branza dulceIncearca cea mai simpla si delicioasa reteta de pesto de leurda, explicata pas cu pas! Preparat in doar cateva minute, acest...
Pesto de leurda – reteta simpla, rapida si delicioasa, explicata pas cu pasIncearca reteta traditionala de drob de miel, perfecta pentru masa de Paste! Preparat cu organe fragede, verdeata proaspata...
Drob de miel – reteta traditionala pas cu pas pentru un preparat autentic si delicios de PasteRetete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...
Desert pasca cu branza si ciocolataBun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele
Nectar de caise
Comentarii