Blatul coronitei: se separa ouale.
Blatul coroniței: se separă ouăle. Se bat spumă albușurile și un praf de sare, cu mixerul, se adaugă treptat gălbenușurile, îndulcitorul, pudra de vanilie, coaja rasă de portocală și uleiul. Se adaugă apoi și făina și praful de copt, amestecând ușor cu o spatulă. Se toarnă compoziția (trebuie să obțineți un aluat moale ca la chec) într-o tavă de guguluf, unsă cu unt și tapetată cu făină, se coace la cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, aproximativ 30 minute sau până trece testul scobitorii (însă aveți grijă să nu-l uscați).
Crema de ciocolată neagră: se încălzește pe baie de abur frișca lichidă împreună cu ciocolata neagră (cuvertură 52 % cacao), se amestecă dîn când în când, până se topește. Se dă deoparte la răcit. După ce s-a răcit, se adaugă cafeaua măcinată și se bate cu mixerul, să devină cremoasă.
Crema decor verde: se încălzește pe baie de abur frișca lichidă împreună cu ciocolata albă, amestecând până se topește. Se dă deoparte. După ce s-a răcit, se adaugă colorantul verde pudră dizolvat înainte într-o linguriță de apă caldă, se amestecă bine, cu mixerul.
Montare și decor: se scobește din coroniță, se umple cu crema de ciocolată neagră, cu ajutorul unui poș. Apoi se fac flori din crema verde, folosind de asemenea un poș. Se decorează cu perluțe, fulgi și cocos.
Notă: pentru cremele de ciocolată, în general, vă recomand să folosiți cuverturi de ciocolată (se găsesc în orice supermarket), sunt calitative comparativ cu ciocolatele obișnuite, dar și accesibile ca preț.
Timp de pregătire: 1h 30 min
Timp de coacere: 30 min
Porții: 8
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/12/coronita-de-craciun.html
O reteta simpla si gustoasa de chiftelute aperitiv, perfecte pentru orice ocazie speciala sau o simpla petrecere in familie....
Chiftelute aperitiv - reteta simpla si gustoasa pentru orice ocazieCeapa verde o curatam, o taiem rondele, ceapa uscata o curatam si o tocam marunt.
Ciorba de fasole cu rasol si costita afumataRetete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...
Desert pasca cu branza si ciocolataBun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele
Nectar de caise
Comentarii