Ajo blanco, tradus prin ,,usturoi alb", o supă rece, răcoroasă, pe bază de lapte de migdale, cu usturoi pâine ulei de măsline şi oţet este una dintre cele mai deosebite creaţii culinare din Peninsula Iberică.
Opăriţi migdalele cu apă clocotită. Acoperiţi-le cu apă şi lăsaţi-le să stea 10 minute.
Scoateţi migdalele din apa fierbinte şi acoperiţi-le cu apă foarte rece pentru alte 7 minute.
Strecuraţi migdalele şi îndepărtaţi-le coaja.
Înmuiaţi miezul de pâine în apă pentru 3 minute.
Curăţaţi usturoiul.
Amestecaţi într-un blender migdalele, usturoiul şi miezul de pâine scurs uşor de apă. Adăugaţi puţină apă dacă e cazul pentru ca pasta să se poată omogeniza.
Încorporaţi uleiul de măsline, oţetul şi sare în timp ce blenderul merge.
Adăugaţi aproximativ 600 ml de apă foarte rece.
Pasaţi până obţineţi o emulsie fină, albă şi mătăsoasă, de consistenţa unui iaurt.
Asezonaţi, după gust, dacă mai e cazul, cu sare, piper, oţet, ulei de masline si chili. Supa trebuie să fie dulce-acrişoară, catifelată, acidă şi uşor picantă.
Introduceţi supa la rece pentru 2 ore înainte de servire.
Ajo blanco se serveşte foarte rece, cu struguri albi tăiaţi în jumătăţi.
Incearca reteta noastra delicioasa de prajitura cu foi de cacao, crema fina de zmeura si glazura de ciocolata. Un desert...
Prajitura cu foi de cacao, crema de zmeura si glazura de ciocolata. Reteta delicioasa si aromataReteta de ciorba de gaina cu taitei de casa. Ciorba de gaina cu taitei de casa reteta simpla si gustoasa. Reteta de zama de...
Ciorba de gaina cu taitei de casaPapricas de pui cu galuste de faina. Se curata, se spala bine carnea (eu am dezosat pieptul si i-am înlăturat pielea), se...
Papricas de pui cu galuste de fainaRetete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...
Desert pasca cu branza si ciocolataBun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele
Nectar de caise
Comentarii