Pentru onomastica surorii mele, am pregatit un tort cu nuca.
Pentru onomastica surorii mele, am pregătit un tort cu nucă, cremă cu alune de pădure, ciocolată, frişcă şi alune de pădure glazurate.
Mod de preparare:
Blatul:
Se bat cu mixerul albuşurile împreună cu un praf de sare şi, când începe să se formeze spuma, se adaugă zahărul, amestecând bine. Se adaugă gălbenuşurile unul câte unul, apoi praful de copt, făina şi nuca, amestecând de acum cu o spatulă de jos în sus, astfel încât să rămână aerată. Se toarnă într-o cratiţă rotundă, pregătită cu foaie de copt, se dă la cuptorul preîncălzit, aprox 35 de minute, la foc mic. Se lasă la răcit.
Siropul:
Se prepară siropul cu apa şi zahărul, se lasă sa fiarbă 5-10 minute, se dă de pe foc şi se adaugă esenţă de rom după gust. Se lasă la răcit.
Crema cu alune de pădure:
Într-o crăticioară, se amestecă bine cu telul gălbenuşurile cu zahărul, zahărul vanilat Bourbon şi făina, turnând laptele cald în fir subţire. Se fierbe pe foc mic până se îngroaşă. Se dă de pe foc, se adaugă untul şi alunele rumenite şi măcinate şi se amestecă bine. Se lasă la răcit.
Pentru alunele glazurate de pe tort:
Se rumenesc câteva alune de pădure, într-o crăticioară, cu puţină sare, fără ulei. Se lasă la răcit, se curăţă de pieliţe.
Glazura de ciocolată:
Se topeşte ciocolata asortată (albă, cu lapte şi amăruie, din fiecare după gust) într-o crăticioară, pe baie de abur. Se lasă un pic la răcit cât să o suporţi la deget. Se dau alunele prin ciocolată topită şi se dau la frigider până când vor fi folosite la decor.
Se bate frişca lichidă până devine consistentă.
Apoi se amestecă ciocolata rămasă cu frişcă bătută, mai multă sau mai puţină, în funcţie de consistenţa dorită. Eu am pus 2 linguri de frişcă.
Asamblare şi Decor:
Se taie blatul şi se însiropează. Se umple cu crema de alune de pădure. Se îmbracă tortul în glazura de ciocolată, se ornează cu flori din frişcă şi alunele glazurate, se presară zahăr colorat.
Se dă la rece până la servire.
Porţii: 15
Timp total: aprox 3h 30min
Poftă Bună!
Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
http://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2017/11/tort-steliana-2017.html
Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...
Desert pasca cu branza si ciocolataBun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele
Nectar de caise