Se freaca untul cu zaharul, se adauga treptat galbenusurile.
Blatul:
Se freacă untul cu zahărul, se adaugă treptat gălbenuşurile, esenţă de vanilie, laptele, un praf de sare şi cacaua. Se încorporează cu grijă albuşurile bătute spumă, apoi făina, praful de copt şi se amestecă bine.
Se obţine o compoziţie cremoasă (ca la negresă doar că folosim şi gălbenuşurile şi albuşurile la blat) care se toarnă într-o tavă pregătită cu foaie de copt, se dă la cuptorul preîncălzit aprox 30 de minute, la foc mic (sau până trece testul scobitorii). Se lasă la răcit.
Siropul:
Se prepară siropul din apă şi zahăr, se dă de pe foc, se adaugă esenţa de rom, se lasă la răcit.
Frişca lichidă se bate cu mixerul până devine pufoasă, dar nici moale, nici tare.
Glazura:
Se încălzeşte pe foc mic frişca lichidă (având grijă să nu fiarbă), se dă de pe foc, se adaugă ciocolata mărunţită şi se amestecă până se topeşte ciocolata. Pentru că mie mi s-a părut prea densă, iar gustul de ciocolată prea puternic, am adăugat 2 linguri de lapte rece şi am amestecat (nu e nevoie să reîncălziţi, se va omogeniza frumos). Se lasă la răcit 1-2 minute, apoi se toarnă glazura peste fiecare pătrat.
Se lasă un pic să se închege glazura, apoi se decorează fiecare pătrat cu frişcă. La final, se rade puţină ciocolată peste fiecare prăjitură.
Se dă la rece până la servire.
Sfaturi:
Nu exageraţi cu esenţa de rom, pentru a nu acoperi celelalte arome ale prăjiturii.
Dacă glazura s-a întărit şi o doreaţi mai subţire, la fel, o puteţi subţia cu puţin lapte.
Aveţi grijă să distanţaţi prăjiturile, atunci când le glazuraţi, pentru a se putea prelinge frumos glazura.
Timp de coacere: 30 min
Timp de pregătire: 1h
Porţii: 16 (tava mea are 25x25 cm)
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
http://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/01/ora-12-de-casa.html
Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...
Desert pasca cu branza si ciocolataBun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele
Nectar de caise