Mai intai facem o mica introducere, ca sa va facem cunoscut ce este acest mansaf.
Mai intai facem o mica introducere, ca sa va facem cunoscut ce este acest "mansaf" si cand se serveste, aici sau in alte tari arabe."Mansaf "se gateste la evenimente deosebite si la adunari mari: nunti, zile de sarbatoare musulmane,praznice...etc. Este mancarea traditionala a Iordaniei, care are la baza carnea de miel fiarta in leban "jameed", care este ca o supa sau un sos, preparat din iaurt de capra, desigur necesitand mai multe etape de lucru. Iaurtul de capra se pune intr-un tifon, pana lasa tot zarul, adaugandu-se mereu sare, si se lasa pana se ingroasa. Dupa cateva zile, cand iaurtul a devenit suficient de gros si poate fi modelat cu mana, se scoate din tifon si se formeaza bulgari rotunzi sau orice forma doriti, pe care il lasam cateva zile la uscat, in soare, acoperiti cu un tifon usor, pentru a nu-si schimba culoarea spre galben, daca se va usca la umbra, culoarea va ramane neschimbata. In ultimul timp, pentru ca sa fie mai usor de gatit, uscarea lui nu se face in totalitate. Mansaf-ul se serveste de obicei pe o tava rotunda, pe care mai intai se pune o paine shraq, stropita bine cu leban, apoi se pune orezul, se presara patrunjelul taiat marunt, bucatile de carne, migdalele si semintele de pin prajite. Ce este painea "shraq" ?, este o paine rotunda, subtire, cu un diametru foarte mare, preparata doar din faina, apa si sare. Coacerea se face la un cuptor convex, care se numeste "saji". Intinderea aluatului se face pe o perna rotunda, dar asta necesita o experienta deosebita pentru a obtine o paine subtire si perfecta. De obicei mansaf-ul se prepara din carne de miel proaspata, iar bucatile trebuie sa fie mari, in jur de 150-200g o bucata. Totusi tin sa va fac cunoscut si acea samne baladi, care este de fapt untul facut din lapte de oaie la care se adauga condimente speciale si tumeric pentru a-i da aroma si o culoare galben intens.
Dupa introducerea noastra, sa trecem acum la prepararea mansaf-ului. Mai intai ne vom ocupa de jameed. Eu de obicei il cumpar moale, deci nu e necesar sa-l inmoi cu o zi inainte. L-am sfarmat si l-am pus intr-un castron cu apa calduta sa se inmoaie timp de jumatate de ora, timp in care ne ocupam de carne. Carnea, dupa ce a fost bine spalata se va pune la fiert in oala sub presiune, la care adaugam, foile de dafin, boabele de cardamom si ceapa taiata in patru. Eu de obicei nu adaug prea multe condimente, pentru a se simti gustul natural al jameed-ului. Carnea se lasa la fiert doar 10 -15 minute, pentru ca trebuie sa mai fiarba si in leban jameed. Jameed-ul se mixeaza la blender, amestecat cu 1 kg de iaurt si se va strecura in oala in care vom gati mansaf-ul. Dupa ce carnea s-a fiert si s-a racit putin oala, o scoatem, o clatim putin sa nu aiba reziduri si o punem peste jameed, la care adaugam zeama de la carne bine strecurata. Daca zeama obtinuta prin fierberea carnii e prea multa, nu o adaugam toata, putem sa o folosim la prepararea orezului. De retinut: in cazul in care carnea a fiert prea mult, nu o adaugati o data cu zeama peste jameed, ci doar pe la sfarsit, sa fiarba macar 10 minute in leban pentru a capata gust de "mansaf". Se lasa la fiert la foc mic, timp de o ora, iar inainte cu 15 minute de a stinge focul, se adauga samnea baladi. Si acum sa ne ocupam de orez. Orezul se pune la inmuiat cu doar 30 de minute inainte de a-l gati. Eu am folosit un orez aproape de cel bob cu bob. La aceasta mancare nu se foloseste nici orez basmati, nici cel american. Dupa ce a fost pus la scurs intr-o sita, orezul se caleste in ulei, amestecat cu samne, apoi se adauga apa si celelalte ingrediente(cardamom, tumeric, sofran, vegeta si sare dupa gust). Sofranul, inainte de-al folosi se va lasa la inmuiat in apa calduta maxim 15 minute, si se adauga peste orez cu tot cu apa. Acesta va conferi orezului un gust deosebit si desigur culoare atractiva. Cantitatea de apa care o necesita orezul este aceeasi cantitate de orez care a fost inmuiat. Deci cat orez avem dupa ce s-a scurs apa, atata lichid adaugam (putem folosi si zeama de la carne, daca ne-a mai ramas). Lasam sa dea cateva clocote, apoi dam la foc foarte mic pana se gateste (timpul de gatire este aproximativ 20 minute). Eu pun intodeauna o tablita sub oala in care gatesc orezul. Cand orezul este bine gatit, boabele nu trebuie sa se lipeasca intre ele. Dupa ce am pregatit totul, incepem "asamblarea" mansaf-ului.
Pe o tava rotunda, asezam painea shraq pe care o stropim din abundenta cu leban jameed si lasam cateva minute, pana absoarbe tot lichidul, dupa care punem orezul fierbinte. Peste el presaram patrunjelul taiat marunt, apoi carnea, pe care o raspandim pe intreaga suprafata a tavii, iar la sfarsit presaram toate migdalele si semintele de pin prajite. Se acopera cu cealalta paine shraq pentru a da un aspect frumos si in acelasi timp sa nu se raceasca pana la servire. Se serveste fierbinte alaturi de supa de leban jameed. Este o mancare deosebit de buna, dar care necesita ceva timp si efort, insa cu rezultate minunate, zic eu. Mansaf-ul a fost pregatit pentru invitatii nostrii la masa, care au fost la numar 10, de aceea am avut si cantitati mai mari, deci daca vreti sa incercati, va puteti rezuma la numarul de persoane dorite, reducand din cantitatile din ingrediente. Va invitam la un mansaf iordanian, ca desigur nu o sa regretati. Acum se gaseste acest jameed si samne baladi si in Romania, la orice magazin arabesc. Sper ca v-a placut mansaf-ul nostru si va doresc:
Pofta buna!
Specific: Iordania
Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...
Desert pasca cu branza si ciocolataBun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele
Nectar de caise