Mancare de fasole galbena la slow cooker Crock Pot

Aveam multe treburi de facut, asa ca am apelat la slow cookerul Crock Pot pentru o mancare simpla.

Timp pregatire
370 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • 500 g fasole galbenă,
  • •2 linguri ulei,
  • •2 cepe,
  • •1 ardei kapia,
  • •1 ardei gras galben,
  • •1 linguriță amestec de legume deshidratate,
  • •350 ml apă,
  • •2 linguri bulion,
  • •1 linguriță sare,
  • •1 linguriță făină

Mod de preparare

Aveam multe treburi de făcut, așa că am apelat la slow cookerul Crock Pot pentru o mâncare simplă. De obicei călesc legumele la mâncare, acum fiind la crock-pot, au fost toate gătite pe îndelete, însă am fost surprinsă ce gustoasă a ieșit și mult mai sănătoasă.

Speli legumele și le cureți. Alegi fasolea, rupi tecile în jumătăți sau chiar în 3, ca să fiarbă bine. Toci mărunt cepele. Ardeii îi tai fâșii subțiri, scurte.

Pui în vasul de la crock-pot uleiul, apoi legumele, apa, bulionul și sare. Opțional, adaugi și amestec de legume deshidratate (al meu conține morcov, țelină și pătrunjel).

Setezi aparatul pe funcția high și îl lași 6 ore, până când legumele s-au pătruns bine, iar sosul a scăzut puțin. în ultima jumătate de oră, poți îngroșa sosul cu o linguriță de făină diluată în puțină apă și o torni prin strecurătoare.

Porții: 6

Timp de pregătire: 10 min

Timp de gătire: aprox 6 ore, pe nivelul high.

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut rețeta mea, o puteți găsi și pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/10/mancare-de-fasole-galbena-la-crock-pot.html

Cozonac pufos cu nuca, cacao si rahat, reteta traditionala

Incanta-ti familia si oaspetii cu un cozonac pufos si delicios, pregatit dupa o rețeta tradiționala! Acest cozonac cu nuca,...

Drob de pui

O reteta adaptata nevoilor medicale a familiiei, dar la fel de delicioasa ca un drob de miel, un drob usor si parfumat

Oua vopsite natural in foi de ceapa - metoda traditionala explicata pas cu pas

Descopera cum sa vopsesti oua natural in foi de ceapa folosind metoda traditionala, fara chimicale. Urmeaza pasii simpli...

Parteneri
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise