Curry de pui cu vinete

Curry de pui cu vinete. Se pregatesc toate ingredientele (mai putin vinetele).

Timp pregatire
60 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • -1 piept mare dezosat de pui
  • -1 ceapă mare
  • -2 vinete medii
  • -3 roșii mari
  • -8 căței de usturoi
  • -50 ml ulei floarea soarelui (4 linguri)
  • -1 lingură zeamă de lămâie
  • -150 ml apă (sau supă de legume)
  • -½ legătură pătrunjel
  • -sare (după gust)
  • Condimente curry:
  • -ghimbir (o bucată proaspătă de cca 1 cm sau ½ linguriță pudră )
  • -1 lingură chimion măcinat
  • -½ lingură boabe coriandru măcinate
  • -1 linguriță fulgi de ardei iute uscat sau 1 ardei iute proaspăt (sau după gust)
  • -1 linguriță pudră turmenic (curcuma)
  • -1 linguriță garam massala (amestec de condimente cu specific indian)

Mod de preparare

Se pregătesc toate ingredientele (mai puțin vinetele):

-Se spală carnea, se șterge bine cu șervet de hârtie și se taie în bucăți mai mici, cuburi, sau după preferință.

-Se curăță, se spală ceapa și se taie cubulețe (nu foarte mici).

-Se spală, se decojesc roșiile și se taie mărunt.

-Se spală și se toacă mărunt pătrunjelul.

-Se curăță și se taie mărunt usturoiul, sau se zdrobește prin aparatul special.

-Se spală vinetele și se taie cuburi mai mari de cca 1,5-2 cm, cu tot cu coajă. Vinetele se lasă la sfârșit, exact pentru momentul când le folosim, deoarece oxidează foarte repede.

-După ce se pregătesc astfel toate ingredientele, se unge un vas teflonat mai mare (recomandabil tigaie tip wok) cu ulei și se pune ceapa împreună cu usturoiul care se lasă să se călească puțin. Între timp se adaugă coriandrul măcinat și se amestecă.

-Când ceapa s-a înmuiat puțin și începe să sticlească, se adaugă carnea de pui, care se lasă câteva minute pe foc, întorcând-o pe ambele părți până când începe să se albească.

-În acest moment se adaugă pudra de turmenic și chimionul măcinat și se lasă la foc potrivit, până când carnea este aproape fiartă, amestecând din când în când, circa 8-10 minute.

-Se rade ghimbirul, se presară puțină sare (1/4 linguriță), se adaugă roșiile tăiate și se lasă pe foc până când roșiile sunt fierte (se formează sosul), amestecând din când în când. Între timp se adaugă puțină apă fierbinte sau supă de legume și se lasă să fiarbă în continuare.

-Cât timp fierb roșiile (cca 5 minute) pregătim vinetele, le spălăm și le tăiem cuburi mai mari (cu coajă cu tot).

-Se presară fulgii de ardei, se pun vinetele în sosul de roșii, se stopesc cu restul de ulei și se amestecă.

-Se acoperă tigaia cu un capac și se lasă să fiarbă acoperit la foc porivit cca. 15 minute până când vinetele sunt făcute, adică se înmoaie. (Trebuie avut grijă să nu fiarbă foarte mult și vinetele să se facă praf).

-Când mâncarea este gata, se potrivește de sare, se presară garam massala, zeama de lămâie, se amestecă bine și se oprește focul.

-La sfârșit se presară deasupra pătrunjelul tocat fin.

-Curry de pui cu vinete este delicios, aromat și se poate servi atât simplu, dar cel mai bine merge alături de un orez basmati. Dacă îl asezonați și cu o salată sau ceva castraveți murați chiar îl putem transforma într-un regal mioritic.

Poftă bună!

Notă:

-Dacă nu aveți în casă toate condimentele și mirodeniile necesare pentru acest curry, puteți procura praful de curry (amestecul de condimente fin măcinate) preferat, direct din magazin.

Cozonac cu nuca si migdale

Reteta de biscuiti crapati cu ciocolata sau chocolate crinkles. Deliciu ciocolatos si usor de preparat

Descopera reteta simpla de biscuiti crapati cu ciocolata sau chocolate crinkles. Un deliciu ciocolatos, cu o textura moale in...

Kaiser de casa. Reteta simpla de piept de porc fiert cu coji de ceapa rosie

Kaiser de casa. Reteta simpla de piept de porc fiert cu coji de ceapa rosie. Un mezel natural de casa fara afumare, extrem de...

Parteneri
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise