Budinca de dovlecei cu rosii si mozzarella
-Se spală toate legumele și se curăță dovleceii de coajă.
-Dovleceii, roșiile și mozzarella se taie rondele subțiri, se toacă mărunt frunzele de busuioc (păstrând câteva pentru decor), usturoiul se curăță și se taie mărunt (în rondele fine), iar cașcavalul se rade.
-Într-o tavă unsă cu puțin ulei se așează într-un singur strat, alternând, feliile de dovlecel, roșie și mozzarella.
-Se presară busuiocul tocat, usturoiul, sare și piper (după gust), se stopesc/pulverizează cu restul de ulei și se bagă tava în cuptorul încins la 200 grade C pentru cca. 15-20 minute, până când legumele se înmoaie puțin.
-Între timp se bat ouăle cu puțină sare cu ajutorul telului, se adaugă smântâna și cașcavalul ras, se amestecă bine și se potrivește de sare și piper după gust.
-După cca. 20 minute se scoate tava din cuptor și se toarnă amestecul de ouă, smântână și cașcaval peste dovleceii cu roșii și mozzarella din tavă.
-Se reintroduce tava în cuptor pentru încă 10-15 minute, sau până când budinca se rumenește ușor deasupra.Când este gata se scoate tava din cuptor.
-Budinca se poate consuma caldă, sau rece, după preferință, alături de salata dorită. Nouă ne-a plăcut simplă, rece, însoțită doar de roșii proaspete, deoarece este extrem de ușoară, aromată și răcoritoare. În momentul servirii se poate decora cu frunze verzi de busuioc.
Poftă bună!
Mai multe detalii găsiți pe: https://vickysrecipes.wordpress.com/
Reteta de prajitura pufoasa cu fructe. Prajitura pufoasa cu fructe reteta simpla. Retete de prajituri cu fructe. Prajituri...
Prajitura pufoasa cu fructeReteta de salata de vinete cu pasta de rosii. Salata de vinete cu pasta de rosii reteta simpla. Reteta de salata de vinete cu...
Salata de vinete cu pasta de rosiiReteta de batoane cu magiun. Batoane cu magiun sau gem reteta pas cu pas. Reteta de batoane de post. Retete de batoane....
Batoane cu magiunRetete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...
Desert pasca cu branza si ciocolataBun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele
Nectar de caise
Comentarii