Originar din Afganistan, morcovul este cultivat astazi in intreaga lume, nu numai pentru calitatile sale culinare si nutritive, ci si pentru valorea lui terapeutica. Morcovul este o leguma complexa, pe care o putem folosi integral, de la radacina pana la florile mici, albe. Din aceeasi familie cu morcovul, a umbeliferelor, mai fac parte patrunjelul, telina sau mararul. Culorea rosiatica a morcovilor cultivati este rezultatul carotenului, un pigment care se gaseste in unele vegetale.
(Un articol de Maria Vekas)
Pana in epoca Renasterii, morcovii au fost albi, la fel ca unele varietati salbatice care se mai gasesc si astazi. Nu erau nici rosii, nici fragezi, iar tulpina era foarte tare si nu se putea manca. Exista o legenda in legatura cu frumoasa culoare rosiatica a morcovului ce dateaza din timpul prigoanei crestinilor, in primele secole ale erei noastre. Maria, o tanara servitoare crestina, curata legume in bucatarie cand romanii au navalit peste ea si au injunghiat-o. Printre radacinoasele albe de pe masa se aflau si niste morcovi, care, in contact cu sangele tinerei, s-au inrosit.
Consumul de morcovi dateaza din antichitate, dar in Europa nu a trezit mari pasiuni gastronomice, asa cum a facut-o mazarea verde, care era in mare voga la Curtea Frantei. Pana si medicina a desconsiderat mult timp fructele si legumele iar apetitul nobilimii a fost hranit cu cantitati uriase de vanat. In schimb, pe masa saracacioasa a taranilor se gaseau multe radacinoasele dintre care si morcovii, guliile sau napii.
Grecii, romanii si arabii foloseau morcovul ca aliment nutritiv. Romanii il elogiau pentru valoarea lui digestiva. Pentru a face fata numeroaselor si satioaselor banchete, patricienii Romei antice urmau, regulat, un regim de dezintoxicare prin cure balneare si diete exclusiv pe baza de morcovi si castane fierte in apa.
Bucatarii chinezi dispretuiau gustul morcovilor, considerandu-l fad, dar ii apreciau culoarea si il foloseau in scop estetic, decupand din ei diverse figurine cu care ornau platourile.
In primul secol al erei noastre, morcovii erau folositi pentru a impiedica retentia de apa. Sucul de morcovi este o bautura excelenta deoarece dezintoxica organismul si regleaza functiile intestinale. Radacina rasa de morcov, aplicata sub forma de cataplasma, actioneaza rapid impotriva arsurilor, plagilor si abceselor. Masca cu morcov ras si amestecat cu ulei de migdale, zeama de lamaie si iaurt regenereaza pielea si ii da un aspect proaspat.
Amatorii de morcovi stiu sa-l foloseasca in fel de fel de preparate culinare, de la antreuri pana la desert, in prajituri cu nuci sau stafide. Unii il prefera crud, dat prin razatoare si amestecat cu diferite sosuri, cum ar fi sos de nuci. Pentru a face sos de nuci taiati marunt un pumn de nuca, amestecati-l cu smantana, ulei de masline, sare, piper si suc de lamaie.
Un excelent mic dejun pentru copii este musli cu morcovi: inmuiati de seara fulgii de ovaz in lapte, iar a doua zi adaugati un morcov si un mar ras, stafide, alune si migdale taiate marunt. Amestecati totul cu iaurt.
Nu aruncati frunzele de morcovi. Ele contin mai multe minerale decat radacina. Le puteti folosi in ciorbe, supe sau sub forma de infuzie.
Reteta de pasca traditionala cu branza dulce este cu adevarat o incantare. Cu un gust bogat și cremos, branza dulce imbinata...
Pasca traditionala cu branza dulceIncearca cea mai simpla si delicioasa reteta de pesto de leurda, explicata pas cu pas! Preparat in doar cateva minute, acest...
Pesto de leurda – reteta simpla, rapida si delicioasa, explicata pas cu pasIncearca reteta traditionala de drob de miel, perfecta pentru masa de Paste! Preparat cu organe fragede, verdeata proaspata...
Drob de miel – reteta traditionala pas cu pas pentru un preparat autentic si delicios de PasteRetete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...
Desert pasca cu branza si ciocolataBun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele
Nectar de caise
Comentarii